Viitorul între noi și ei de Vladimir Manea Pericolul cel mai mare care vine cu abuzurile repetate ale guvernării PSD-ALDE nu este efectul lor asupra dezvoltării României, ci efectul lor polarizant. Răul până la un anumit punct determină reacția de a repara, de a face din nou bine. Dincolo de un anumit punct, însă, el …
Cei se se ridică în picioare de Mihnea Mihai Avem plăcerea de a primi mesaje de la prietenii paginii noastre de Facebook Rezist Zürich. Astăzi, domnul Sorin Strat ne-a reamintit un document de importanță istorică. În dialog îi ascultăm pe Grigore Gafencu, diplomat și fost ministru de externe al României și pe Noël Bernard legendarul …
10 august nu se uită! de Mihnea Mihai Este o joi de 10 ianuarie. În Elveția ninge idilic. Noi, românii de la Rezist Zürich nu am uitat: azi se împlinesc cinci luni de la violențele guvernului din 10 august 2018. Nu am uitat gazele, gloanțele oarbe și bastoanele jandarmilor. Nu am uitat bătaia de joc …
de Daniela Boltres Din 5 ianuarie 2019 în cronica prezentei sale pe Facebook mai apar doar evocările celor care l-au apreciat: pe poetul ludic, muzical si ingenios, venerînd senzualitatea îngerilor tereștri si feminitatea celestă, care pe cît de accesibil pe atît de enigmatic creează pîna și în cea mai mică cămară un veritabil imago mundi.Cei …
Protest pentru locuințe accesibile în Zürich Elveția este o țară cu un sistem democratic consolidat. Două particularități ale sistemului sunt foarte vizibile: gradul mare de descentralizare și dreptul la referendum. Majoritatea impozitelor încasate, dar și majoritatea serviciilor publice sunt realizate de către orașe și comune. Cantoanele au un aport mai mic în viața publică. Cea …
A fost un an plin, un an în care cu toții am înțeles mai bine ca niciodată că valorile democratice și demnitatea națională nu sunt un dat natural, ci, cum ar fi spus Renan – un plebiscit de fiecare zi. Suntem 24 de inimi la asociația Rezist Zürich, inimi ce s-au strâns la fiecare amenințare …
Doi scriitori de origine română din Elveția – Cătălin Dorian Florescu și Marius Daniel Popescu au fost decorați luna trecută de către președinția României cu ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler. Rezist Zürich i-a invitat să scrie câteva rânduri pentru cititorii paginii noastre, care ne urmăresc în special de acasă, din România. Astăzi publicăm …
În prag de Crăciun, aducem căldură și liniște printre mioarele lui Nea Petrescu! Daniel Petrescu este numele unui cioban curajos din Curtea de Argeș, care a decis să spargă gheața privind mafia pășunilor. A organizat mai multe proteste împreună cu alți ciobani și a denunțat public corupția din oierit și agricultură. În octombrie, la scurt …
România la centenar: țara făptașilor plânși de victime de Dida Codreanu Drepturile inculpaților : singura noastră ”problemă”? Probabil că nu mai există pe tot mapamondul o altă țară care să se dedice cu atâta înflăcărare drepturilor învinuiților, inculpaților și infractorilor în general cum o face România. De vreo doi ani încoace, dacă vreun politician de …
de Mihnea Mihai 20 decembrie 1989. După patru zile de represiune sângeroasă, timișorenii ies din nou în stradă. Angajații și muncitorii din fabricile orașului declanșează grevă generală. Oamenii își cer libertatea. Soldații refuză să tragă în mulțime și ignoră ordinele superiorilor. Mulțimea merge spre centrul orașului. În comitetul județean de partid, demnitarii veniți de la …








