Voluntariat coordonat la alegerile din toamnă de Farkas Miron Orsolya pentru Casa Românilor Acum câțiva ani când încă eram în România și auzeam la televizor despre cozile interminabile sau vedeam secvențe despre circul legat de secțiile de votare și nemulțumirea românilor din diasporă, nu prea realizam despre ce este vorba. Anul acesta în mai, ne-am …
de Mihnea Mihai A trecut mai bine de o săptămână de la alegerile europarlamentare din 26 mai. Alegeri după care ne vine să spunem, precum odinioară Viorica Dăncilă, ”am repus România pe harta mondială”. Au lipsit doar vreo 10.000 de voturi pentru ca primele două partide pe care le trimitem în Parlamentul European să fie, …
de Mihaela Verman Am aflat cu amărăciune că Primăria Constanței trece încă o clădire istorică pe lista neagră. Pe 17 aprilie 2019 a fost eliberat certificatul de urbanism pentru demolarea vilei Dalas din Constanța. Aici, pe Bulevardul Ferdinand la nr. 78, mi-am petrecut multe zile frumoase învățând și răsfoind cărțile din biblioteca Alianței Franceze. O …
Protest pentru locuințe accesibile în Zürich Elveția este o țară cu un sistem democratic consolidat. Două particularități ale sistemului sunt foarte vizibile: gradul mare de descentralizare și dreptul la referendum. Majoritatea impozitelor încasate, dar și majoritatea serviciilor publice sunt realizate de către orașe și comune. Cantoanele au un aport mai mic în viața publică. Cea …
A fost un an plin, un an în care cu toții am înțeles mai bine ca niciodată că valorile democratice și demnitatea națională nu sunt un dat natural, ci, cum ar fi spus Renan – un plebiscit de fiecare zi. Suntem 24 de inimi la asociația Rezist Zürich, inimi ce s-au strâns la fiecare amenințare …
În prag de Crăciun, aducem căldură și liniște printre mioarele lui Nea Petrescu! Daniel Petrescu este numele unui cioban curajos din Curtea de Argeș, care a decis să spargă gheața privind mafia pășunilor. A organizat mai multe proteste împreună cu alți ciobani și a denunțat public corupția din oierit și agricultură. În octombrie, la scurt …
România la centenar: țara făptașilor plânși de victime de Dida Codreanu Drepturile inculpaților : singura noastră ”problemă”? Probabil că nu mai există pe tot mapamondul o altă țară care să se dedice cu atâta înflăcărare drepturilor învinuiților, inculpaților și infractorilor în general cum o face România. De vreo doi ani încoace, dacă vreun politician de …
Românii din Zürich nu au uitat represiunea violentă din 10 august 2018. Guvernul României, prin jandarmerie, a gazat protestatari pașnici, femei și copii. Am comemorat trei luni de la tragicul eveniment. De aceea am amintit prin protestul nostru de agresiunea guvernului. Cei vinovați de încălcarea Drepturilor Omului, fie că fac parte din instituțiile de forță …
De Daniela Boltres Cererea ministrului de justiție Toader de revocare a procurorului general Augustin Lazăr a provocat din partea Comisiei Europene o primă reacție … mai degrabă diplomatică – CE își arată (din nou) ”îngrijorarea” față de evoluția din România. Această declarație face parte dintr-un lung șir de luări de poziție europene din ultimele 18 …
De Dida Codreanu Referendumul care tocmai s-a încheiat prezintă un paradox interesant. Pe de o parte, organizarea acestui scrutin a fost de departe cea mai defectuoasă din ultimii ani, cu reglementări parcă anume făcute pentru încurajarea fraudării (începând cu dubioasa eliminare a verificării votului multiplu). Pe de altă parte, în ciuda suspectelor măsuri luate pentru pregătirea …