Concluzii preliminare – încheierea procesului de înscriere pentru votul prin corespondență

Ieri, 22 octombrie 2020, s-a încheiat procesul de înscriere pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare din 6 decembrie. De la deschiderea perioadei de înscrieri la 1 aprilie 2020 și până la închidere, 39241 de cetățeni români cu reședința sau domiciliul în străinătate au optat pentru această formă de vot.

Din punctul de vedere al semnatarilor sunt de remarcat următoarele aspecte pozitive:

  1. Perioada de înscriere, întinsă pe 6 luni și 22 de zile, a permis persoanelor care s-au interesat proactiv în legătură cu această formă de vot să se înscrie din timp.
  2. Definirea clară în legislație a începutului perioadei de înscriere permite o comunicare transparentă a termenului de înscriere.
  3. Prelungirea perioadei de vot cu 31 de zile pentru a permite unui număr mai mare de alegători să opteze pentru votul prin corespondență.
  4. Introducerea, începând cu luna august, a unui program coordonat de comunicare în ceea ce privește votul prin corespondență și înscrierea la vot. La acest program au participat atât AEP, cât și MAE, misiunile diplomatice ale României și asociațiile civice. Considerăm că această măsură preia sugestiile anterioare ale semnatarilor acestui comunicat și contribuie la informarea mai bună a cetățenilor și la înscrierea unui număr important de alegători la votul prin corespondență.
  5. Permiterea votului cu acte expirate în perioada stării de urgență și a stării de alertă, adică după 1 martie 2020.
  6. Deschiderea autorităților – AEP, MAE, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Misiunile Diplomatice și Poșta Română – către dialog și preluarea unor propuneri făcute din zona civică, printre care și propuneri anterioare ale semnatarilor acestui comunicat.

Sunt însă și unele aspecte care, credem noi, ar trebui îmbunătățite :

  1. Ar fi de dorit ca votul prin corespondență să fie extins la toate tipurile de alegeri și referendumuri, atât pentru cetățenii cu reședința sau domiciliul în țară, cât și pentru cetățenii cu reședința sau domiciliul în străinătate.
  2. Recomandăm ca la toate alegerile să existe un termen clar definit în lege pentru începerea înscrierilor la vot prin corespondență, așa cum există pentru alegerile parlamentare.
  3. Recomandăm ca programul coordonat de comunicare referitor la votul prin corespondență să înceapă pe viitor odată cu deschiderea înscrierilor. 
  4. Recomandăm ca anterior perioadei de înscriere la votul prin corespondență să se desfășoare o campanie de informare cu privire la posibilitățile de actualizare și prelungire a actelor de identitate. În țară, campania s-ar putea desfășura de către autoritățile locale, în străinătate de către misiunile diplomatice.
  5. Recomandăm ca la viitoarele alegeri să se ceară conform GDPR consimțământul cetățenilor înscriși pentru contactarea lor ulterioară în vederea unor sondaje legate de desfășurarea votului prin corespondență sau corecturi legate de completarea datelor din cerere.
  6. Recomandăm crearea unei baze de date cu respectarea GDPR  în care cetățenii români doritori să se poată înscrie pentru a fi informați prin e-mail despre deschiderea înscrierilor la votul prin corespondență și a activităților AEP legate de votul prin corespondență.
  7. Recomandăm revizuirea calendarului electoral și definirea sarcinilor pentru a crea un model de lucru care poate fi repetat cu usurință și care sa permită o comunicare continuă atât din partea autorităților cât și din partea societății civile. 
    1. Recomandăm includerea unui fișier .xls continand datele următoare (ca un minim): nr de înregistrări pentru votul prin corespondență (respinse / aprobate), număr de înregistrări pentru votul la secție (respinse / aprobate), pe localitate și țară. Acolo unde cererile au fost respinse, o justificare succinta a motivului pentru respingere. Fișierele ar trebui publicate în mod oficial pe site-ul votstrainatate.ro la o zi după inchiderea înregistrării la vot, fiind astfel accesibile în mod transparent tuturor acelora care doresc sa le consulte. 
  8. Recomandăm crearea unui calendar electoral care să permită o mai bună sincronizare a diferitelor procese electorale. De exemplu, mutarea termenului pentru depunerea listelor de candidați astfel încât acestea să poată fi imprimate la timp pe buletinele de vot pentru ca acestea să fie incluse în plicurile de vot prin corespondență. 

Menționăm că recomandările 3., 4. și 5. au fost făcute de semnatari și după alegerile prezidențiale din 2019, fiind înaintate AEP și MAE la momentul respectiv.

Sperăm că recomandările făcute vor putea fi preluate în următoarele cicluri electorale. Ca de fiecare dată, suntem deschiși unei discuții pe baza acestor recomandări.

Cu stimă, 

Diaspora Civică Berlin

DOR – Romanian Diaspora

Rezist Zürich

The Diaspora Initiative

23 octombrie 2020

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *