6 luni de la Jandarmiadă. NU scăpați!

NU SCĂPAȚI! – așa am strigat cu toții la Mitingul Diasporei pe 10 august. Și ne ținem de cuvânt!

Acum 6 luni Jandarmeria Română a demonstrat că nu e în slujba poporului, ci a devenit o biată unealtă în slujba unui clan de politicieni penali și corupți, vremelnic la putere.

România s-a schimbat, oamenii ei nu se mai vor să plece capul și luptă activ pentru libertate, adevăr și normalitate. Nu ne mai resemnăm, nu mai dăm din mână a lehamite.

S-a încercat mușamalizarea rapidă a violențelor nejustificate ale Jandarmeriei Române. Dar nu ne mai lăsăm prostiți și umiliți ca la revoluție sau la mineriade.

De aceea vocea a zeci de mii de români care au reclamat abuzul Guvernului Român asupra jurnaliștilor și protestatarilor pașnici de la 10 august a fost auzită la Geneva, la Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului de la ONU.
Oficialii ONU au intrat deja în contact cu autoritățile române, iar în martie vom afla poziția Înaltului Comisariat pentru Drepturile Omului privind abuzurile de la protestul din 10 august 2018.

Am fost noi înșine gazați și agresați la mitingul diasporei. Am fost printre cei care au simțit pe pielea lor ce înseamnă frica celor care ne conduc și vor să ne inhibe strigătele de frustrare care-și cer dreptatea. Totuși, suntem siguri că nu toți jandarmii sunt brute, așa cum au fost adesea portretizați de la miting încoace. Știm că sunt și oameni printre ei. Jandarmi demni.

Pentru ei, Rezist Zürich lansează site-ul https://www.jandarm-demn.ro
Pentru acei jandarmi cu conștiință. Pentru cei care au trăit și au văzut abuzul din interior. Pentru cei care vor să poată vorbi sub protecția anonimatului. Pentru jandarmii demni.

De asemenea, la 2 ani de la începerea protestelor antiguvernamentale, românii încă #rezistă cu demnitate. Pentru că politicienii corupți și agramați nu ne reprezintă, hoția și minciuna nu sunt printre valorile noastre, iar Președinția UE nu e o glumă pentru noi.

Ne vedem duminică, 10.02.2019, pe Rathausbrücke de la ora 17:30 să le amintim că România e a noastră. Și că nu scapă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *