De Mihaela Verman, Dida Codreanu, Mihnea Mihai
Cu ocazia ocazia împlinirii a 15 ani de la marea extindere a Uniunii Europene spre est, televiziunea publică elvețiană SRF a dedicat evenimentului un serial cu cinci episoade . Europa de Est: democrație amenințată, economie înfloritoare. Sub acest titlu sunt portretizate în emisiunea ”10 vor 10” cinci țări membre, printre care și România.
Portretul României, țara care deține președinția UE, începe cu niște cuvinte clare: ”Deși țara deține în prezent președinția UE, politica românească nu este dominată de spiritul european. Un
guvern corupt care atacă președintele țării și o mass-media care nu poate informa în mod liber despre asta”. Materialul prezintă protestul din 10 august prin ochii lui Eugen Petală, participant agresat de jandarmi, protestele magistraților pentru o justiție independentă dar și succesul unor orașe ca Sibiu, unde firme elvețiene declară că lucrează cu oameni care ”sunt foarte ambițioși, harnici și capabili să învețe incredibil de rapid și de bine”. Surpinzător pentru reporter, chiar și într-un oraș ca Sibiul, tinerii doresc în marea lor majoritate să plece din țară, deoarece ”România are în prezent o politică ciudată, nepotism, o economie coruptă și o clasă politică coruptă. Nu e bine pentru țară”.
Transcrierea textului german și traducerea sunt făcute de Dida Codreanu, Mihaela Verman și Mihnea Mihai de la Rezist Zürich.
Traducerea emisiunii
Moderator: Acum, spre est, spre estul Europei, mai precis, în cadrul serialului nostru făcut la 15 ani de la extinderea UE.
Generic: O Europă de Est contradictorie.
10 înainte de 10 prezintă 5 țări în 5 zile. Europa de Est: democrație amenințată, economie înfloritoare.
Moderator: Este oarecum contradictorie, această Europa de Est – și acest lucru se aplică și României, pe care Peter Balzli o analizează astăzi. Deși țara deține în prezent președinția UE, politica românească nu este dominată de spiritul european. Un guvern corupt care atacă președintele țării, și o mass-media care nu poate informa în mod liber despre asta. Începem la Sibiu, unde limba germană a fost vorbită timp de secole, lucru vizibil încă și astăzi. Și în limba germană, și cu claritate ne descrie corespondentul și cele două fețe ale României.
Peter Balzli (PB): România arata asa: scene de stradă în Sibiu, Transilvania, în limba germană Hermannstadt, unul dintre cele mai frumoase orașe mici ale Europei. România arata și asa: un protest vara trecută în București. Polițiștii folosesc tunuri de apă și gaze lacrimogene și recurg la violență împotriva demonstranților.
Protestatarul: “N-am făcut nimic. Am căzut jos și m-a lovit. Da! Nu plecăm, nu plecăm, nu plecăm!”
PB: Protestatarul este Eugen Petala, un german din România. Îl întâlnesc acolo, unde a fost bătut de poliție.
Eugen Petala (EP) „Am stat acolo, și apoi cineva a venit din spate, m-a lovit pe spate cu un băț și apoi pe cap. Direct pe cap, aici. Mă gândeam: e imposibil să se întâmple așa ceva! Și poate de aici vine și decizia de a lupta mai departe. Cu toate mijloacele, dar doar prin mijloace legale. “
PB: A doua zi dimineața îl întâlnesc din nou pe Eugen Petala. Îi aduce pe fiul său la grădiniță. El spune despre cum este să trăiești în această țară care prezidează în prezent UE, și, care totuși are mari dificultăți în implementarea valorilor europene în politică.
EP: Suntem europeni ca oameni, dar politica nu este o politică europeană, ci este din punctul meu de vedere, doar o mulțime de organizații care nu au alt scop decât să se îmbogățească și să se asigure că dețin în continuare puterea.
PB: Critica îi este le este adresată lor: liderul partidului Dragnea și premierul Dăncilă. Obiectivul lor este acela de a scoate din închisoare deținuții condamnați pentru corupție și de a preveni noi condamnări. Mijloacele lor: o așa-numită reformă judiciară.
În schimb, judecătorii și procurorii se opun deja de luni de zile. Particip la una din multe demonstrații. Juriștii avertizează că reforma ar face ca numeroase cazuri de corupție să fie lovite de prescripție. Procurorul Bogdan Pîrlog vede justiția din România în mare pericol.
Bogdan Pîrlog: Riscul este că sistemul judiciar va fi distrus. Nu este ca în Polonia. Acolo, guvernul încearcă să controleze sistemul judiciar. Aici încearcă să distrugă sistemul judiciar.
PB: El se opune. Președintele Klaus Iohannis. La sfârșitul lunii mai el va organiza un referendum asupra reformei sistemului judiciar. El încearcă să o împiedice.
Sibiu: orașul din care provine Klaus Iohannis. La marginea acestuia, compania elvețiană Polycontact produce senzori pentru industria automobilelor. Salariile pentru cei 160 de angajați sunt doar o cincime din cele din Elveția. Dar acesta nu este singurul motiv pentru care CEO-ul Hans-Peter Gauer are doar cuvinte de laudă pentru locația sa de producție.
Este o țară guvernată foarte prost..
Hans-Peter Gauer (HPG): Da, este posibil ca țara sa nu fie la fel de bine guvernată ca Elveția, dar în fiecare zi ne dăm seama că oamenii sunt foarte ambițioși, harnici și capabili să învețe incredibil de rapid și de bine.
PB: Dar este bine cunoscut faptul că în România există foarte multă corupție.
HPG: Da, așa este, așa se spune, dar nu am avut nici măcar o singură experiență în această direcție. Poate că Sibiul este puțin diferit în ce privește acest subiect, noi nu ne-am confruntat deloc cu asta.
PB: În ciuda acestei constatări, la Școala germană din Sibiu mulți elevi doresc, spre surprinderea mea, doar un singur lucru: sa plece din România.
Elev: România are în prezent o politică ciudată, nepotism, o economie coruptă și o clasă politică coruptă. Nu e bine pentru țară, toată lumea simte asta. Nu numai cei care muncesc, oamenii obișnuiți, ci și noi, copiii.
PB: Vizitez pe primarul orașului Sibiu, Astrid Fodor. Predecesorul său în această funcție este acum Președinte. Ea mi se plânge de polarizarea politică.
Astrid Fodor: Este un moment dificil în politică. Nu există zone gri aici: fie totul este negru, fie totul este alb. Și asta nu este în regulă. Principalii actori, de dreapta și de stânga, se află într-o luptă totală.
PB: Această luptă are loc în principal aici: în București. Este lupta dintre guvern și președinte. O luptă pentru statul de drept și democrație. Critic la adresa guvernului, Eugen Petala se simte abandonat de Uniunea Europeană.
EP: Acum suntem în pericol să ne pierdem democrația. Facem ceva, încercăm ceva pentru a opri asta. Nu știu dacă vom reuși. În prezent nu simțim că suntem membri ai UE. Personal, nu văd că Uniunea Europeană face tot ceea ce este necesar pentru a menține democrația în România.
PB: Curând lupta va trece la runda următoare. Supraviețuirea statului român de drept va fi decisă de votul asupra reformei sistemului judiciar, probabil la sfârșitul lunii mai.
Mulțumim pentru preluare, Epoch Times Romania !