de Mihnea Mihai

Pe 30 decembrie 1947, emisarii Moscovei, grupați în Partidul Comunist Român, își desăvârșesc acțiunea de capturare a puterii. Ultimul bastion împotriva instaurării comunismului, monarhia constituțională, este înlăturată prin forță, ilegal, și înlocuită cu o republică populară. Scopul puciștilor era îndepărtarea de la putere a regelui Mihai I , ale cărui merite în grăbirea sfârștiului celui de-al Doilea Război Mondial sunt recunoscute internațional și a mamei sale, regina Elena a României. Pentru rolul ei determinant în salvarea evreilor din România, regina-mamă Elena este recunoscută ca ”drept între popoare” de către centrul Yad Vashem din Ierusalim.

Faptul că politica ostilă regelui Mihai și mamei sale a fost continuată de guvernele României republicane între 1989 și 1997, momentul în care regelui Mihai i s-a înmânat, după 50 de ani de exil, un nou pașaport românesc, reprezintă o umbră ce marchează evoluția democratică a României și care ne îngreunează un raport normal cu istoria noastră recentă. Cei care puteau fi un exemplu de atitudine politică pentru noile generații au fost cu grijă ascunși de publicul curios sau au fost prezentați ca anexe ale diverselor formațiuni politice aflate la putere.
Fastul înmormântării regelui Mihai de acum doi ani nu poate șterge trista realitate că meritele concrete ale regelui Mihai sunt prea puțin cunoscute și atitudinea lui nu a putut influența pozitiv România postdecembristă în măsura în care am fi avut noi nevoie.
În acest sens, să rememorăm astăzi, la 72 de ani de la puciul din 30 decembrie, personalitatea regelui Mihai și a mamei sale, regina Elena. Și să nu uităm că, din nefericire, sistemul republican din România este construit pe o nedreptate flagrantă făcută acestor adevărați lideri ai României moderne.
Foto credit: Emanuel Stoica/Wikipedia