de Mihnea Mihai Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a anunțat în data de 26 iulie că va monitoriza alegerile prezidențiale din România ce vor avea loc în 10 și 24 noiembrie 2019. Decizia vine ca urmare a unei vizite de evaluare făcută de reprezentanții Oficiului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) …
Month: July 2019
de Dida Codreanu Într-o România în care victimele (spre deosebire de făptași) nu au nici drepturi, nici garanții, răul este greu de evitat. O parte din indignarea stârnită de cazul adolescentei Alexandra tocmai de aici provine – întregii țări i s-a demonstrat fără putință de tăgadă că dacă unul dintre noi devine victima unei grave …
de Mihnea Mihai ”Festina lente” – grăbește-te încet, așa se intitulează apelul semnat de zeci de profesori și specialiști în drept, alături de reprezentanți ai societății civile și de Rezist Zürich. Apelul, adresat senatorilor și deputaților din Parlamentul României avea în vedere graba cu care se dorește modificarea Constituției României: cele două propuneri de modificare …
Luare de poziție a asociațiilor și grupurilor semnatare Grupurile și organizațiile civice semnatare, legate între ele prin colaborare tradițională și prin consultări sistematice, privesc cu îngrijorare și se delimitează clar de orice tentativă de asumare în nume propriu a organizării protestului din 10 august 2019 de către entități necunoscute – ori inventate în acest scop. …