PUNCT OCHIT la Rezist Zürich – cu Vladimir Manea III

Viitorul între noi și ei

de Vladimir Manea

Pericolul cel mai mare care vine cu abuzurile repetate ale guvernării PSD-ALDE nu este efectul lor asupra dezvoltării României, ci efectul lor polarizant.

Răul până la un anumit punct determină reacția de a repara, de a face din nou bine. Dincolo de un anumit punct, însă, el nu produce decât dorința de a întoarce răul: ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.

Comunismul a fost „adoptat” cu atâta ușurință în România și pentru că el a exploatat ura omului de rând față de „elitele interbelice”, o ură sinceră și absolut justificată, dat fiind că scrierile vremii, contrar părerii naive a multora dintre contemporani, arată o Românie la fel de înapoiată, ruptă de realitate și inumană față de cetățenii ei precum cea din care avem onoarea să ne fi tras noi. Multor români, deși nu le plăcea neapărat de tovarășii activiști, le-a plăcut să-i vadă pe mai-marii politicii române de până la 45 umiliți, torturați și uciși în închisorile comuniste. Pentru mulți români, crima comunismului a început cu un gest de dreptate.

Pe un asemenea fond de polarizare, riscul astăzi este ca vocea urii să anuleze orice șansă de reformă, făcând loc altor valuri de populiști care nu vor oferi nimic altceva decât „sânge”, așa cum o făcea triumfal Traian Băsescu, cel care, în mai puțin de zece ani, avea să devină patronul spiritual al unui imperiu mafiot care îi face în continuare pe aprigii lui „dușmani politici” să-și frângă mâinile de admirație.

În februarie 2017, sutele de mii de români aflați în stradă ar fi protestat în favoarea independenței (și inviolabilității) judecătorilor Curții Constituționale. Astăzi, însă, dacă un golan l-ar lua la șuturi pe Valer Dorneanu în plină stradă, nu știu câți români s-ar mai putea forța să-i spună individului că nu așa se face.