de Mihnea Mihai
De câteva săptămâni încoace, virusul pandemiei se răspândește prin întreaga lume cu o viteză care depășește imaginația noastră de acum o lună. Crescut în umbra lipsei de comunicare a Partidului Comunist Chinez și, în cele din urmă, scăpat de sub control în Wuhan, virusul s-a răspândit pe tot globul.
Europa, ea însăși un pol al liberei circulații și al comerțului, putea doar cu greu să scape de valul produs de ignoranța unui stat dictatorial și lipsa lui de comunicare în momentele esențiale ale începutului bolii. Obișnuiți cu epidemiile SARS și MERS, europenii aveau motive să creadă că un control axat pe circulația în țările afectate de epidemie va fi suficient și de această dată. În acest moment, știm că această măsură nu a fost suficientă. Dacă, cum și când ar fi trebuit statele europene să reacționeze altfel este o întrebare care va reveni sigur după ce această criză se va termina și recesiunea economică previzibilă acum își va arăta efectele.
Cel puțin la fel de îngrijorătoare ca răspândirea virusului este răspândirea ideii că statele dictatoriale fac mai bine față unei asemenea situații pentru că pot impune măsuri restrictive mult mai rapid. Și asta în condițiile în care, în perioada critică dintre mijlocul lui noiembrie 2019 și 31 decembrie 2019, China a făcut tot posibilul pentru a ascunde sub preș epidemia din Wuhan. Acum însă, în tandem cu Rusia și Cuba, China se prezintă drept marea binefăcătoare a statelor afectate de pandemia pe care tocmai ea a produs-o. Este cel puțin straniu că admiratorii de ultim moment ai Chinei par să uite atât de contribuția țării în răspândirea virusului, cât și de încălcările masive ale Drepturilor Omului la care țara se face părtașă. În calitate de protestatari pro democrație minimul necesar este să ne amintim, de fiecare dată când vedem medici chinezi agitând steaguri prin Europa, de modul în care autoritățile Chinei comuniste reprimă protestele democratice din Hong Kong
Trăim cu toții această situație limită în care au fost aduse statele democratice afectate de pandemie. Autoritățile sunt constrânse să aleagă între mai multe variante, toate cu efecte negative serioase. Prima variantă, salvarea urgentă a cetățenilor de răspândirea necontrolată a bolii, are ca preț restrângerea libertăților cetățenești și, foarte probabil, o recesiune serioasă ce ne va afecta pe toți. A doua variantă, care ar însemna evitarea oricăror blocaje impuse libertății de mișcare, are ca efect o răspândire necontrolată a virusului cu un număr mare, poate chiar inimaginabil, de victime. De asemenea, nu este deloc sigur că în această variantă am scăpa de recesiune. Evoluția bolii este imprevizibilă iar o economie nu poate performa dacă populația nu este într-o stare bună de sănătate. În Elveția, măsurile graduale luate până acum au încercat să găsească un echilibru între cele două extreme. Faptul că, privind retrospectiv, reacția autorităților pare întârziată, este argumentat judicios într-un articol de opinie din ”Neue Zürcher Zeitung” :
”O închidere a țării în ianuarie după modelul Taiwanului ar fi declanșat o furtună de protest. Teoreticienii conspirației de dreapta și de stânga cred și acum că restricțiile temporare servesc stabilirii unui regim represiv de durată. Urgența în democrații este temporară. Executivul merită încrederea că nu va abuza de puterile sale. Dar, desigur, un rest de neîncredere rămâne.
Prin urmare, guvernelor nu li se pot reproșa reacțiile care, privite în retrospectivă, sunt inadecvate – și, dacă da, atunci reproșul se adresează întregii societăți. Tuturor ne-a lipsit experiența concretă a unei epidemii care ar fi permis punerea în practică imediată a unor principii medicale abstracte. Auto-responsabilitatea este, în special pentru liberali, un principiu esențial. Pentru aceasta însă, indivizii au nevoie de cunoștințele prealabile necesare ca să poată evalua impactul acțiunilor și a non-acțiunilor lor. Aceasta ne-a lipsit.”.
De asemenea, declararea stării de necesitate, importantă pentru combaterea pandemiei, a fost reflectată critic în media locală. Swissinfo a subliniat, într-un interviu cu politologul Antoine Chollet că ”Există întotdeauna riscul ca guvernul să-și depășească puterile, și chiar mai grav este riscul ca deciziile luate în timpul stării de urgență să fie ancorate în legislația normală.”. Încrederea acordată guvernului, învestit cu puteri extraordinare, poate fi păstrată doar dacă guvernul nu abuzează de acestea și le folosește strict pentru soluționarea situațiilor extraordinare apărute.
Și totuși, situația generată de noul virus este mult mai bine controlată de două state democratice: Japonia și Coreea de Sud. Ambele state au trecut prin experiența epidemiei de SARS la începutul anilor 2000 și au învățat din ea. În Japonia, purtatul măștilor chirurgicale de către persoanele răcite care ies din casă este considerat normal. Și prețul acestui control pare, la prima vedere cel puțin, acceptabil. Este vorba de constituirea unei capacități rapide de testare în masă, dar și de folosirea datelor provenite de la telefoanele mobile pentru a urmări mișcarea persoanelor contagioase și pentru a le monitoriza starea de sănătate. Iată cum tehnologii care până ieri erau folosite pentru a urmări teroriștii sunt folosite pentru a urmări cetățeni de rând. Sigur, așa cum argumentează Yuval Noah Harari în articolul său, pentru o situație excepțională folosirea acestor date poate fi legitimă. Dar ”măsurile temporare au urâtul obicei de a supraviețui situațiilor de urgență, mai ales dacă există întotdeauna o nouă situație de urgență pândind la orizont.”.
Și atunci, cum putem ieși din dilemele în care ne aflăm? Soluția poate veni, așa cum au demonstrat-o de atâtea ori democrațiile aflate la ananghie, din dialog și încredere. ”O populație motivată și bine informată este de obicei mult mai puternică și mai eficientă decât o populație controlată prin metode polițienești și ignorantă.” spune același Yuval Noah Harari în articolul său. Din acest dialog informat între cetățeni, specialiști și autorități vom găsi resursele pentru a ieși din această criză. Și șansele sunt bune să ieșim mai înțelepți, mai uniți și mai liberi decât am intrat în ea.
Autorul mulțumește Mihaelei Verman și Adelei-Diana Almași pentru sugestiile constructive
