de Ramona Leucuța
Context
Asistăm la cea de-a treia saptamana de proteste masive în Statele Unite ale Americii (proteste care s-au raspandit între timp și în alte capitale sau orașe ale lumii). Protestatarii denunța rasismul sistemic și brutalitatea forțelor de ordine, după ce George Floyd, un bărbat afro-american, a fost omorat în timp ce se afla în custodia poliției din Minneapolis. Nu sunt primele proteste de acest fel. Lista victimelor care au murit în circumstanțe similare e foarte lungă. Pe fondul acestor revendicări al unor reforme reale în poliție și în sistemul de închisori din America, personal consider demersul susținut de Black Lives Matter unul justificat și necesar. Punct.
Discuțiile pe teme conexe, legate de incidentele violente survenit în timpul acestor proteste sau cum protestele readuc în prim plan chestiuni legate de legitimitatea unor personaje istorice, a unor aspecte nerezolvate din trecutul colonial al unor țări europene, sau de mult hulita corectitudine politică, toate acestea merită din punctul meu de vedere un spațiu de aprofundare, însă nu fac obiectul prezentei discuții.
Dacă ne referim la situația din Elveția când vine vorba de rasism și de xenofobie, cred că trebuie să săpăm în contextul local, pentru că o comparație directă cu situația din SUA riscă sa vina la pachet cu o înțelegere superficială a acestor fenomene. Deși constituția Elveției s-a inspirat din cea americană, cu greu găsim alte elemente comune. Nu ne putem raporta la trecutul colonial, la secolele de sclavie, la segregarea rasială, la legile din perioada Jim Crow, etc. Ca sa nu mai spunem că toată populația Elveției am putea-o condensa în New Jersey. De asta cred că o comparatie facilă ne-ar lăsa să credem ca Elveția nu are probleme de rasism. Numai ca realitatea e mai complexă, ca de fiecare dată. Nu pretind că o înțeleg în întregime sau că pot să ofer o analiza obiectiva. Încerc sa o explorez cu elementele pe care le am.
Despre rasism. O perspectiva personală
Pentru că există multiple definiții ale rasismului, unele mai cuprinzătoare decât altele, în textul de față folosesc acest cuvânt în sensul de prejudecăti, comportamente, ideologii îndreptate împotriva persoanelor de culoare. Ca atare, consider ca experiențele mele personale în Elveția nu pot informa în vreun fel despre starea lucrurilor cu privire la rasismul existent și îmi este imposibil sa îmi imaginez vreun scenariu plauzibil în care eu, ca persoana alba trăind aici, aș putea fi discriminată pe această bază sau în care aș avea dreptul să mă erijez în victimă a unui astfel de rasism.
Cred că singurul lucru de bun simț din partea mea e să vă transmit informații care mi-au fost relatate direct de persoane de culoare din familia extinsă, prieteni și colegi, sau la care am fost martoră atunci când acestea s-au confruntat cu altfel de discriminări.
Astfel, o colegă de lucru mi-a povestit cum fratele ei și tatăl ei, ambii de culoare, sunt luați din rând și percheziționați la aeroport după ce trec de porțile de securitate: fără excepție. „Immer! Immer!” Cuvintele ei.
Am vorbit cu un alt coleg de culoare la câteva minute după ce un client refuzase să fie consiliat de el și i se adresase injurios, ziua în amiaza mare, într-un magazin de lux, în buricul targului. Țin minte amestecul de nervi, neputință și frustrare prin care trecea, dar mai ales faptul că, după cum mi-a spus ulterior, nu era vorba de un incident izolat.
Mai țin minte un manager care într-o discuție privată se lăuda cum angajase în cele din urmă o persoana de culoare chiar dacă avea ‘pielea foarte închisă’, când adevărul era că nu găsise pe cineva mai calificat pentru postul respectiv. Am ramas stupefiata de această ‘logică’ strâmbă prin care căuta să crească în ochii superiorilor (la fel de albi ca și ea), printr-un act de pretins antirasism, invocând culoarea pielii și trecând sub tăcere criteriul de competență. Singura satisfacție a fost ca s-a dat de gol.
Unui membru al familiei, care culmea e cetățean elvețian, i s-au adus comentarii răutăcioase într-o mica prăvălie dintr-un sătuc din apropierea Zürich-ului. Nu e clar dacă veneau din pur rasism sau un rasism amestecat cu xenofobie, ca urmare a insistenței lui de a vorbi în franceză în loc de germană sau poate mai degrabă dialectul local.
Ceea ce mă aduce la cea de-a doua temă, cea a xenofobiei din Elveția. Pentru ca cele două merg de multe ori mână în mână, însă în acest caz, limba vorbită e un criteriu major pe care se construiesc reacțiile xenofobe.
Rasism, xenofobie și statistici care nu pot fi trecute cu vederea
Aici cred că e necesar sa intrăm puțin și în alte detalii. Elveția are un procent foarte mare de străini (e estimat pe la 24%-25%, adică un sfert din populatie, dintre care, o majoritate alege sa locuiasca în mediul urban, peste 70%). Se poate argumenta și că procentul e atât de mare pentru că drumul spre cetățenie e mai anevoios spre deosebire de alte țări din Europa. Dar, cert e ca populatia care își are originile în vreo altă țară (în 80% din cazuri intr-una din Europa) e mare.
*„Switzerland has one of the highest proportions of foreigners in its midst among all nations: 24.6% in 2015. Only a few special cases, such as oil-producing nations that employ many foreigners, or city-states like Luxembourg, have even higher percentages than Switzerland.”
https://www.swissinfo.ch/eng/migration-series-part-1-_who-are-the-25-foreign-population-in-switzerland/42412156)
Mai merită menționat și că populația a crescut într-un ritm impresionant în ultimii ani. Dacă într-un interval de 20 de ani, între 1970 și 1990 aceasta creștere a fost de circa 500000 de locuitori, între 2010 și 2020, aceasta cifră s-a dublat.
https://www.worldometers.info/world-population/switzerland-population/
Mai mult, în ultimii ani nivelul de pregătire profesională al celor care aleg să se mute în Elveția a crescut și el foarte mult. Nu știu cum se raportează românii din Elveția la această dinamică. Nu am suficiente date despre mediul în care alegem să locuim sau despre profilul profesional pe care îl avem ca și comunitate. Însă ce înțeleg eu din informațiile de mai sus e că atunci când muncești într-un mediu corporatist sau ai studii aprofundate într-un domeniu căutat, locuiești într-un mediu urban, mai ales într-o regiune a cărei limbă o stapânești, șansele să fii supus unor discriminări xenofobe sunt cu mult mai reduse. Nu inexistente. Însă cu mult reduse. Toate astea țin de o încercare activă de a te integra, pentru ca aceste circumstanțe le poți modifica.
Când vine însă vorba de rasism, Departamentul Federal pentru Afaceri Interne trage concluzia că eforturile de integrare nu sunt suficiente și ca e nevoie de politici active pentru combaterea discriminărilor de acest fel. (“Anti-black racism demonstrates that integration measures are not enough in themselves: action to eradicate discriminatory practices, statements and attitudes is also required.”)
https://www.swissinfo.ch/eng/is-racism-a-problem-in-switzerland–a-look-at-the-2019 statistics/45824452
Dacă ne uităm la datele furnizate pe 2019 de Comisia Federala Elvetiana împotriva rasismului, pe primele două locuri (cu un ecart considerabil între cele două și poziția numărul trei) la prejudicii și ideologii care s-au concretizat în incidente raportate în centrele de terapie, sunt xenofobia și rasismul împotriva oamenilor de culoare.
Fenomenele ce țin de rasism și xenofobie nu le putem, cred eu, separa de aceste statistici. Nu e profesia mea, însă cred că e important să căutăm aceste cifre și să încercăm să deslușim imaginea mai largă pe care o redau. Asta dacă dorim sa ne angajăm într-un efort real de a înțelege cum stau lucrurile în plan local, care sunt punctele fierbinți și unde e nevoie de intervenție din partea comunității sau a unor instituții.
Ce am mai reținut ar fi că diferitele valuri de imigranți au văzut forme specifice de rasism și/sau xenofobie. Exemplele de notorietate sunt italienii veniți în anii 70’ și care la vremea respectivă erau personificarea invadatorul străin care merită să fie dat afară. Azi sunt integrați și elvețienii se mândresc de partea de „italianità”, pe care au dobândit-o. În anii 1980 a venit rândul minorității tamile. Ei erau percepuți ca traficanti de droguri și teroriști, cu probleme severe de integrare.
Până la urmă au ajuns sa fie foarte populari, singurii non-europeni care îi întrec în popularitate fiind tibetanii. O poveste similară cu cei din Kosovo instalați în Elveția după 1990. În cazul lor, deși discriminările s-au mai temperat, ele persistă, iar mulți tineri cu nume specifice au greutăți în a-și găsi job-uri sau a primi cetățenia elvețiană. Lucrurile astea nu le spun eu, ci Departamentul Federal pentru Afaceri Interne.
https://www.edi.admin.ch/edi/en/home/fachstellen/frb/FAQ/welche-gruppen-von-auslaendern–innen-werden-am-meisten-diskrimi.html
Din lumea partidelor politice din Elveția
În sfera politicului nu cred ca putem uita de încercările venite din partea național-conservatorilor, a partidului de dreapta Schweizerische Volkspartei (SVP- în franceză, Union Démocratique du Centre) de a stârni conflicte prin campanii explicit rasiste și xenofobe. Mi-au rămas în minte panourile cu oile albe care dau afara (peste graniță) o oaie neagră, corbii care încearcă să pună stăpânire pe teritoriul Elveției sau mai nou, viermii ‘europeni’ care infesteaza mărul elvețian. Sunt cât se poate de grafice.
https://gillianmillar.com/swiss-political-posters-the-images-that-offend-but-may-just-win-a-bigger-share-of-the-vote/
Nu pot decât să mă bucur că elvețienii au respins destul de clar la alegerile federale din 2019 aceasta ofertă populistă, partidul cu pricina pierzând un număr important de voturi în Consiliul Național. Vorbim însă în continuare despre cel mai mare partid de pe scena politică a Elveției și unul care are o capacitate formidabilă de a se regrupa chiar după scandaluri (sau mai rău, chiar prin intermediul lor). Episodul din 2014 când au dus o campanie reușită de a impune o cotă asupra imigrației, chiar dacă legislația contravenea acordurilor semnate cu Uniunea Europeană e grăitor.
https://www.dw.com/ro/izolarea-elve%C8%9Bian%C4%83/a-17421516
In “Swiss Watching: Inside the Land of Milk and Money”, Diccon Bewes avansează ideea că SVP-ul e chiar un inițiator într-ale populismului înțesat de retorica rasistă, pe care îl vedem acum, după multă vreme pe alte meleaguri, prin Brexit sau Trump.
(“The SVP invented racially-tinged populism long before Brexit or Trump, and uses direct democracy to promote it, but it’s actually direct democracy that also provides the necessary checks and balances.”) https://books.google.ch/books?id=JwJlDwAAQBAJ&pg=PT72&lpg=PT72&dq=how+do+secondos+vote+in+switzerland&source=bl&ots=U2QL2VJpxM&sig=ACfU3U0iXMS-dHyv52gW2BN9tP3V4TBNcw&hl=en&sa=X&ved=2ahUKEwjcnLHu3PrpAhXI2KQKHbFjDCAQ6AEwDHoECAoQAQ#v=onepage&q=how%20do%20secondos%20vote%20in%20switzerland&f=false
De unde și nevoia de prudență atunci când vine vorba de a proteja drepturile minorităților, oricare ar fi discriminarea. Sunt fenomene dinamice, a căror geometrie se poate schimba rapid. Dacă acest lucru se întâmplă, și ne găsim dintr-o dată în ipostaza de minoritate discriminată sistematic, e bine ca în plan legal drepturile minorităților să fi fost în prealabil protejate și consolidate. Fie măcar și din prudență și lucrul ăsta ar trebui să ne intereseze. Iar apucăturile populiste menite să ațâțe tensiuni rasiste sau xenofobe de dragul capitalului electoral ar trebui demascate cu consecvență.
Rasism și/sau xenofobie de import
Mai există o dimensiune spinoasă în toată această discuție, anume rasismul sau xenofobia de import. Cred că e nevoie sa o privim direct în ochi. Comportamente sau ideologii de tip rasist sau xenofob pot fi aduse din țările de origine și perpetuate de oameni care la rândul lor devin ținta altor discriminări, de data asta locale. Pentru că, din păcate, discriminarea funcționează și ca un joc cu sumă nulă, în care sigur, e rău cand suntem noi discriminați dar “ajută” să știm că cineva trage ponoasele mai rău decât noi. Ca paranteză, aș menționa că aici includ și oamenii veniți de multă vreme în Elveția, care atunci când se văd cu un instrument legal la dispoziție, de exemplu un drept de vot, aleg să îl folosească punitiv, ca să sancționeze alți străini sau chiar foști conaționali.
Din nou, pe aceasta temă nu am statistici, nu știu cât de extins e fenomenul și nu-mi permit să generalizez. Însă recunosc, am plecat din România cu multe concepții de acest fel la pachet, cu multe parti pris-uri rasiste, homofobe, antisemite, sexiste învățate în copilărie și adolescență și după toți acești ani, încă îmi mai descopăr astfel de metehne în modul în care gândesc. Sunt greu de desțelenit din subconștient. Practic, o bună parte din procesul meu de integrare a luat forma unei dezvățări stăruitoare. Și sunt conștientă că ce m-a ajutat să renunț la multe stereotipuri a fost nevoia de a interacționa cu oameni din culturi diferite, care gândeau diferit de mine și care se raportau diferit la lume. Nu-mi fac iluzii că pot forța pe cineva sa treacă printr-o introspecție activă de acest fel. Deși cred că dacă am practica-o la scara largă și ne-am mai debarasa de certitudini identitare toxice și inutile, ne-ar merge mult mai bine.
Cum ne putem raporta la discriminările rasiste și/sau xenofobe
Ca să închei, nu cred că există panaceu universal la problemele de discriminare, indiferent care ar fi ele. Cred că e nevoie de multă onestitate pentru a înțelege ca exista grade de discriminare și că nu înseamnă că dacă nu ne-am confruntat personal cu un fenomen el nu există, sau că dacă ne-am confruntat cu el îi știm toate valențele, îi înțelegem cauzele sau putem trece la generalizări. Nici nu înseamnă că nu ar trebui sa nu ne angajam activ într-un proces de înțelegere sau combatere a acestor fenomene. Eu cred că ar trebui. Fie chiar și pe principiul prudenței de care pomeneam mai sus. Mai mult, avem nevoie de onestitate în raport cu noi înșine și cu propriul bagaj cultural, care poate uneori conține atitudini sau idei care nu numai că nu ne onorează dar care ne pot transforma în oameni la fel de nocivi ca și cei care ne fac nouă rău. Nu în ultimul rând, e nevoie de onestitate față de cei care resimt prima facie efectele nocive ale discriminărilor. Decât să fim plini de convingeri, putem accepta să îi credem atunci când ne spun prin ce trec. Putem alege să îi ascultăm. Putem alege să spunem că nu știm atunci când nu știm. Putem alege să ne informăm mai bine sau să punem întrebări.
