de Mihnea Mihai
Acum 30 de ani, bucureștenii au avut parte de trei zile pe care nu le vor putea uita. După alegerile din 20 mai, în care FSN a câștigat o majoritate lejeră în parlament și Ion Iliescu a ieșit pentru prima dată președinte, unii dintre ”golanii” Pieței continuau să protesteze în Piața Universității. Noii și vechii puternici ai vremii au decis că este momentul să gonească protestatarii , dintre care unii erau în greva foamei, și să ocupe piața. Și au făcut acest lucru cum știau mai bine: prin masarea de forțe de ordine, trupe USLA, provocări și incendieri deliberate ale propriilor autobuze.
Panica creată a fost amplificată de Televiziunea Română, singura din acel moment, care și-a întrerupt emisiunea în prime time și i-a dat lui Ion Iliescu posibilitatea să cheme românii în sprijinul armatei și a forțelor de ordine ca să restabilească ordinea. Deși era bine informat asupra evenimentelor, Ion Iliescu a dezinformat prin televiziune și a atribuit violențele unor „elemente extremiste de tip legionar”. Suficient motiv pentru a trece la planul al doilea al diversiunii, aducerea coordonată a minerilor din Valea Jiului la București pentru ”restabilirea ordinii”. Descinderea minerilor în capitală a fost de o violență de nedescris. Cei vinovați de ”delict de intelectualitate”, adică bărbații cu păr lung, ochelari sau barbă și femeile îmbrăcate nepotrivit după mintea agresorilor au fost bătuți. Pentru că, la fel ca PCR, FSN îi disprețuia pe cei care putea gândi cu mintea lor proprie și puteau astfel ”destabiliza” victimele propagandei media guvernamentale. Clădirea Universității din București, sediile Ligii Studenților, sediile partidelor istorice PNȚCD și PNL , sediul Grupului pentru Dialog Social , precum și redacțiile care nu scriau pe linia oficială au fost devastate. Mulți potențiali participanți au fost reținuți fără dovezi și duși în cazarma de la Măgurele, care astăzi aparține jandarmeriei. Bucureștenii simpli au rămas marcați pe viață. Într-un gest pentru care va trebui să răspundă în fața legii, Ion Iliescu le mulțumește minerilor în 15 iunie
„Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”,
Ce a urmat? Pentru România, 13-15 iunie reprezintă momentul pierderii capitalului internațional de încredere câștigat la Revoluție. Noul guvern și noul parlament își încep activitatea gata compromise. Partidele istorice de opoziție realizează încet, dar sigur, că dezbinate nu vor putea învinge FSN. Iar pentru mulți tineri cu o pregătire solidă, 13-15 iunie este semnalul plecării din România către țări mai stabile, unde guvernul nu asmute cetățenii unii împotriva celorlalți.
La 30 de ani după înăbușirea violentă a Golaniadei, Președintele în funcție al României spunea:
”Nu pot vorbi despre „Fenomenul Piața Universității” fără să amintesc o restanță majoră a societății românești. Constat iarăși, cu indignare, că „Dosarul Mineriadei” trenează de 30 de ani.
Vinovații pentru pierderile de vieți omenești și pentru cele peste o mie de victime sunt încă necunoscuți. Consider că este o rușine și o jignire profundă față de toți cei care au luptat, cu mâinile goale, pentru câștigarea libertății, față de urmașii acestora și față de întreaga societate. Justiția are obligația de a face lumină, după atât de mulți ani.
Dreptatea nu este un moft, ci este, în acest caz, o urgență majoră!”
Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul întâlnirii cu reprezentanții comunității universitare de la Universitatea din București, la 30 de ani de la „Fenomenul Piața Universității”
Ce am mai putea adăuga acestor cuvinte clare? Am putea reaminti că, în România, înăbușirile violente ale protestelor nu s-au încheiat în 1990. 10 august 2018 este o mărturie tragică a acestui fapt. Și nu putem să trecem cu vederea că instituția jandarmeriei, prezentă prin precursori în 1990, a dovedit în august 2018 că poate perpetua metodele violente ale precursorilor dacă interesul politic al celor care guvernează o cere. S-a cerut desființarea jandarmeriei. Personal cred că această cerere nu rezolvă fondul problemei. Atâta vreme cât relația între cetățean și forțele de ordine nu este guvernată de drepturi și obligații clare, bazate pe respectul libertății și aplicate în practică, riscul reprimării protestelor pașnice rămâne. O discuție despre drepturile și obligațiile poliției, așa cum a început în aceste zile tragice în Statele Unite, este necesară și în România.
De asemenea, ar trebui să cunoaștem mai bine istoria minerilor din Valea Jiului. Greva de la Lupeni din 1977 a fost reprimată brutal. În urma ei, comunitățile de mineri au fost împânzite de colaboratori ai Securității cu misiunea de a preveni o a doua grevă minerească. Au dispărut subit acești colaboratori în decembrie 1989? Sau au avut un rol esențial în manipularea minerilor și trimiterea lor la București în acel iunie sângeros? Un acces complet la arhivele Securității și deschiderea arhivelor serviciilor secrete pentru anul 1990 ar putea aduce lămuririle atât de necesare, dacă arhivele vor fi studiate și analizate de istorici.
Nu în ultimul rând, este important să înțelegem că România își va putea cunoaște trecutul doar dacă democrația și statul de drept vor continua să fie întărite. Nu ne mai putem permite un atac la adresa independenței justiției și a statului de drept cum am avut între 2017 și 2019. Iar cei care pot preveni acest nou atac suntem chiar noi: prin votul dat la alegerile parlamentare din decembrie 2020.
Vă invit, deci, să votăm în decembrie 2020 atât pentru viitorul euroatlantic al României din respect pentru trecutul nostru recent tumultos. Și, nu în ultimul rând, vă invit să votăm pentru a face repetarea greșelilor trecutului cât mai grea.
Foto credit : Minerii se substituie poliției. Captură de ecran după https://youtu.be/E1naq4Bc2Hs
