De luni bune, guvernanții încearcă să deschidă porțile pentru corupți în posturi publice și să distrugă DNA. Este vremea să spunem: ajunge! Un condamnat penal nu poate deveni premier, un primar condamnat nu are ce rămâne în funcție, rudele demnitarilor nu trebuie să aibă liber la beneficii. Întăriți DNA, reduceți corupția, faceți din România un stat de drept cu adevărat european.
Ne vedem sâmbătă, 15 iulie, la orele 20, pe Rathausbrücke în Zürich cu pancarte A4 pentru a susține lupta anticorupție din România și pentru a transmite un mesaj mai clar corupților: #văvedem #pânăaici #josmâiniledepeDNA
Ce fel de țară ne pregătește Liviu Dragnea. Primele tendințe
“Modificări mai subtile, dar mult mai dramatice vizează relaţia dintre aleşi şi alegători. Aici se lucrează simultan pe mai multe paliere, dar tendinţele sunt deja vizibile. Una certă este aceea de a dezincrimina parţial sau total infracţiuni de corupţie (dare şi luare de mită, trafic de influenţă) sau de serviciu (abuz, neglijenţă, incompatibilităţi, conflict de interese). Adică exact acele infracţiuni în care victime suntem noi toţi, simplii cetăţeni, şi care nu aflăm că suntem victime decât dacă faptele sunt investigate de către procurori. Iar dezincriminarea asta face: ţine procurorii departe de fapte.
De această tendinţă urmează să profite toţi cei care deţin poziţii de putere faţă de simplii cetăţeni, indiferent dacă le-au dobândit prin alegeri, prin numire sau prin concurs: demnitari, aleşi locali, funcţionari de carieră.”
Update:
Mic ghid pentru diseară:
- Ne vedem la ora 20 pe Rathausbrücke în Zürich
- Venim de cu pancarte pe care scriem mesajele noastre pentru susținerea statului de drept și a luptei anticorupție
- Facem poze la fața locului cu mesajele noastre pe care ulterior le distribuim în eveniment
Zürich, 15 iulie 2017. Ghinion! Continuăm lupta împotriva corupției. Îi susținem pe cei din țară care au demonstrat și vor demonstra împotriva trecerii României pe persoană fizică.