Cazul Pintea și ironiile sale neintenționate
De la epopeea juridico-infracțională a lui Liviu Dragnea încoace, niciun alt caz penal nu a stârnit atatea valuri precum cel al Sorinei Pintea. Pe drept, dealtfel, căci e un caz plin de paradoxuri.
Via RoHealthReview
Pintea era probabil singurul ministru cât de cât carismatic din catastrofalul cabinet Dăncilă – un ministru care efectua, de ochii lumii, controale inopinate prin spitale, pentru combaterea flagelului șpăgilor. Și iată, tocmai minstrul care lupta de zor cu corupția medicilor este găsit luând o șpagă de dimensiuni colosale, la care medicii de rând nici măcar nu visează. Prinsă în flagrant cum vindea și cumpăra la propriu viața bolnavilor, Pintea își aduce brusc aminte că adevărata bolnavă în toată povestea este chiar ea. Asta deși în momentul arestării se simțea destul de sigură pe propria sănătate pentru a candida la primărie, o funcție solicitantă pe care ar fi urmat să o îndeplinească următorii patru ani, dacă era aleasă.
O reacție (aproape) previzibilă
PSD, luat pe neașteptate, inițial a ezitat. Să o excludă pe Pintea? Să o susțină? Cazul Pintea pică prost, într-un moment în care noul și neexperimentatul lider, Ciolacu, se chinuie să mimeze ceva schimbări la repezeală, dar fără a irita prea tare baronii și susținătorii partidului, cu toții vajnici luptători contra anti-corupției. Logica parcă recomanda puțină reținere, puțină prudență. O salvare, chiar și tardivă, a aparențelor. Vocea partidului însă indica susținerea cu orice preț a colegei care de fapt nu făcuse nimic diferit față de alți colegi.
Până la urmă, afectul a primat față de (puținul) intelect. Pintea, partidul, demnitarii, așa-zișii jurnaliști de la organele de presă deținute de corupți, goarnele plătite, mâna de cetățeni manipulați, toți au fost absorbiți în vârtej. Toți au făcut ceea ce știau cel mai bine, ceea ce mai făcuseră de nenumărate ori – au vorbit de înscenări, de nedreptăți, de conspirații, de boli, de o victimă fără pată, gata-gata de martiraj. S-au ascultat între ei, s-au aprobat reciproc. Fostul premier, primarul capitalei, politicieni din prima linie ai partidului – toți au simțit că era cazul să intervină, în favoarea colegei prinsă în flagrant. Avocatul poporului, de regulă insensibil la problemele cetățeanului de rând, s-a autosesizat de urgență. Un europarlamentar certat cu gramatica și cunoscut prin tentative de fraudă la numărarea voturilor a anunțat că va prezenta întregii Europe suferințele colegei șpăgare. Campaniile de presă au fumegat storcând lacrimi, goarnele plătite au întețit atacul sub pretextul apărării drepturilor. Niște pensionari amărâți, victime sigure ale neregulilor din spitale, au fost și ei mobilizați la un miting de susținere.
De fapt, exact pe acest palier are PSD o desăvârșită expertiză – și nu a ezitat a și-o folosi. Fix pe același tipar organiza și Dragnea mitinguri in alb. Ni se vorbea de statul paralel, de asasini, de victime. Același balet grăbit, împleticit, între aroganța puterii și poza de martir. Rezultatul? O furie populară care a măturat cu PSD & aliații la europarlamentare și a decis alegerea președintelui cu un scor zdrobitor. Te-ai aștepta ca orice organizație cu un minim instinct al supraviețiurii să fi învățat ceva din asta. Dar cine se așteaptă la așa ceva din partea PSD, se înșeală amarnic.
Rezultatele
Pe de-o parte, da, acțiunile PSD au dat roade – Pintea a fost tratată infinit mai bine decât un infractor de rând, spre deosebire de alți arestați preventiv a scăpat de cătușe, și-a permis să refuze internarea oferită (probabil pentru că nu era spitalul preferat), a scăpat chiar și de măsura arestului preventiv, putându-se întoarce liniștită acasă, pentru a influența eventuali martori și eventuale probe. Victorie pe toată linia, nu?
Problema e că majoritatea populației s-a săturat de genul ăsta de victimizări, de circuri mediatice ieftine. Cetățenii s-au cam prins că ei trebuie să muncească pe rupte, pentru a plăti impozitele din care se scurg aceste șpăgi, care echivalează cu venitul lor pe zeci de ani. S-au cam prins că spitalele jefuite de mafia aferentă sunt fix alea în care ei și părinții lor sunt lăsați să moară. Încet-încet au cam înțeles că li se cere să plângă fix de mila celor care îi nenorocesc, că li se cere să protesteze pentru drepturi speciale exact pentru cei care îi lasă pe ei fără niciun drept.
Scandalul, lacrimile de crocodil, intervențiile transparente ale celebrităților din politică și media – toate astea pot fi momentan profitabile pentru un acuzat sau altul, dar invariabil produc lehamite și iritare. Nu (doar) față de Pintea, ci mai ales față de partidul și politicienii care nu știu să tacă, să se delimiteze, să aștepte în liniște desfășurarea judecății, să arate măcar în al 12-lea ceas o urmă de decență.
Pentru marea majoritate, cazul Pintea dar mai cu seamă manipularea si părtinirea fățișă, fără rușine, de care s-a dat dovadă, nu provoacă decât greață. Și furie.
Iar într-o țară în care lumea iese la vot doar când e prea îngrețosată și prea furioasă pentru a mai sta acasă, strategia asta este una perdantă. Mai ales când alegerile sunt aproape și nu mai rămâne destul timp uitării.
