AEP – pentru un vot în străinătate mai transparent

Rezist Zürich este co-semnatar al comunicatului asociațiilor și grupurilor civice

În data de 19 august a avut loc la București, la invitația AEP/MAE, o întâlnire de lucru la care reprezentanți ai celor 29 de grupuri civice din România și străinătate au prezentat un număr de douăsprezece aspecte critice ale platformei www.votstrainatate.ro care au condus la absența numărului așteptat de cetățeni români doritori să voteze în diaspora, atât prin votul prin corespondență cât și prin votul la secție.
Înainte de a enunța propunerile grupurilor civice în vederea rezolvării acestor probleme, cât și răspunsul primit astăzi de la Autorități, amintim pe scurt faptul că în data de 5 august aceleași grupuri au trimis o scrisoare deschisă către AEP/MAE în care se semnalau unele dificultăți tehnice întâmpinate de cei ce doreau să se înscrie în site-ul www.votstrainatate.ro care ar fi împiedicat pe cei mai mulți dintre doritori să acceadă la procedura de votare (cu data limită 11 septembrie 2019) și, mai presus de toate, lipsa totală a publicității pe tema acestui site și a noii proceduri electorale propuse de AEP, în media tradițională, ceea ce a reprezentat de altfel o inițiativă necesară și salutară. Totodată, s-a apreciat ca pozitivă inițiativa unor ambasade/consulate de a se întâlni recent cu reprezentanți ai asociațiilor românilor din diaspora în vederea deschiderii secțiilor de votare suplimentare, astfel încât fenomenul cozilor interminabile cu care românii din străinătate s-au confruntat la ultimele alegeri europarlamentare să se diminueze, dacă nu să se stopeze.
Probleme semnalate de grupurile civice au fost în esență următoarele:

Lipsa de informare pe scară largă a publicului în legătură cu existența platformei www.votstrainatate.ro, cu precădere în mainstream media (Radio/TV în țară și străinătate), promovare care a fost făcută până acum de grupurile civice în mediile de socializare online. Față de acestea, AEP a anunțat începerea unei campanii instituționale de informare.

Scăzuta accesibilitate a platformei www.votstrainatate.ro de pe dispozitivele moderne tip smartphone/tablete, cât și dificultatea de a completa procedura de înscriere de pe anumite tipuri de device (încărcare poze etc).

Lipsa modalităților alternative de înscriere pentru persoane nefamiliarizate cu internetul sau persoane cu diverse dizabilități.

Lipsa unor informații non-contradictorii în sistemul misiunilor diplomatice din străinătate privind înființarea noilor secții de votare, la nivelul existenței personalului consular, a logisticii sălilor, a bugetelor alocate etc., ca punct de plecare necesar în vederea organizării activității voluntarilor civici care se vor angrena în buna funcționare a acestor noi secții. Față de acestea, AEP/MAE au manifestat, printre altele, intenția de a permite în platforma www.votstrainatate.ro înscrierea voluntarilor pe listele de reprezentanți în aceste secții.

Opacitatea procedurii de vot prin corespondență așa cum este ea descrisă în platforma www.votstrainatate.ro , care pune într-un con de umbră întregul proces de înscriere, cu precădere prin eterogenitatea sistemelor poștale la nivel european, care culminează cu neîncrederea persoanelor în eficacitatea Poștei Române în returnarea către Birourile electorale a plicurilor cu voturi exprimate. Au fost menționate următoarele îmbunătățiri în lucru:

Propunerea, în studiu, a unei proceduri activate de AEP prin care alegătorii să fie înștiințați de primirea respectivelor plicurilor, prin e-mail.

Propunere în studiu de a prelungi prin OUG, până la 15 septembrie, termenul de înregistrare pe portalul www.votstrainatate.ro

De asemenea, reprezentanții instituțiilor au confirmat că procedurile din biroul electoral pentru votul prin corespondență vor fi monitorizate video 24 de ore din 24, filmările putând fi solicitate de la AEP și de către cetățenii interesați.

Aceleași grupuri civice au propus următoarele:

Crearea unui call-center în cadrul platformei www.votstrainatate.ro cât și a unei secțiuni FAQ care să ghideze pe cei ce întâmpină dificultăți în procesul de înscriere / folosire a site-ului, inclusiv pentru persoanele cu deficiențe de vedere etc.

Înființarea de secții de votare în proximitatea punctelor de frontieră din Europa pentru persoanele aflate în tranzit, care nu pot ști la data de 11 septembrie unde vor fi în perioada alegerilor, de exemplu șoferii profesioniști,dar și turiștii. MAE a manifestat deschidere față de crearea acestor noi secții de votare.

Activarea în cadrul platformei www.votstrainatate.ro a unei Hărți locatoare, după modelul https://oameni-noi.ro/situatia-semnaturilor-pe-judete, care să ilustreze în timp real preferința înscrișilor pentru anumite centre metropolitane din străinătate, ceea ce va putea permite concentrarea voluntarilor pe acele secții de votare rezultate din acumulările demografice ale diasporei. Or, la acest moment, prevederile legale în vigoare nu permit publicarea raportului dintre înscriși și locul lor de rezidență, ceea ce împiedică orice previziune a locului unde efectiv vor trebui deschise aceste noi secții de votare.

Atât AEP/MAE, cât și reprezentanții grupurilor civice au convenit asupra beneficiilor unor noi întâlniri de lucru, care să permită succesul acțiunii de înscriere a cetățenilor români din străinătate la actualele și viitoarele alegeri, plecând de la chestiunile observate în cadrul platformei www.votstrainatate.ro dar și pe marginea problemelor create de lipsa resurselor umane la secțiile de votare, atât cele prevăzute, cât și la secțiile de votare noi. Următoarele întâlniri de lucru sunt deschise și altor grupuri sau asociații civice interesate, care se pot adresa AEP în vederea cooptării la următoarele întâlniri.
În esență, reprezentanții grupurilor civice au arătat că, în vederea unor acțiuni comune Instituții/Societatea civilă, ar fi nevoie de următoarele:

un caiet de sarcini clar al acțiunilor;

un plan de comunicare internă – AEP / MAE / misiuni diplomatice / organizații civice;

un plan de comunicare externă (campanie de informare);

un set de proceduri clare (de la înregistrarea unei secții de votare nouă la înregistrarea unei echipe/comisii de votare).

un răspuns concret tuturor cererilor de înființare de secții de votare trimise pana la aceasta oră din Germania, Austria, Elveția, Franța, Marea Britanie, Italia.

Totodată, cei prezenți au convenit asupra necesității, semnalate de altfel recent și în Parlament, a unei alinieri a legislației electorale românești la legislația electorală europeană. În acest sens, dialogul început în această lună a reprezentat pentru ambele părți un început încrezător în vederea diminuării distanței dintre cetățenii români și instituțiile care îi reprezintă, fapt lăudabil și necesar, cu precădere datorită faptului că obiectul eforturilor tuturor este constituit de pivotul fundamental al oricărei democrații veritabile: dreptul la vot al cetățenilor români, indiferent de reședința lor la momentul exprimării preferințelor electorale.

Cu considerație,
Grupurile civice și ONG-urile prezente, din diaspora și din țară:

Voluntari în Europa,
Rezist WMW (West Midlands și Warwickshire),
Platforma România 100,
Expert Forum,
Rezistența din Diaspora,
Rezist Lyon,
Mișcarea Civică Diaspora Austria,
Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei,
Voluntar Londra,
Aradul Civic

#activAG Pitești,
Rezist Zürich

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *