Cui i-e frică de votul meu?

Dida Codreanu

de Dida Codreanu

Politicianul român actual este, de regulă, un om vesel și neînfricat.
Vesel, pentru că durerile omului de rând, lipsurile și problemele de tot felul, nu-l apasă și pe el. Neînfricat, pentru că știe că riscurile la care se expune sunt minime. În cel mai rău caz, dacă a făcut niște fapte grave care au putut fi dovedite în ciuda avocaților scumpi, va sta la pușcarie câteva luni, nu prea multe, până termină de copiat niște cărți scrise de alții sau până colegii de partid reușesc să împingă o modificare de orice natură, menită a-l elibera. Averea colosală, dosită în cele patru zări, va rămâne de regulă intactă. Eventual va avea grijă partidul să primească, bietul, și niște despăgubiri pentru micile neplăceri îndurate. În tot cazul, spre deosebire de mine și de tine, nu-l paște prea mare primejdie orice ar face.
Cândva, demult, era și el un om oarecare, unul cât de cât sfios și temător de legi. Asta până nu și-a dat seama că poate pune mâna pe instituțiile statului așa încât să nu i se mai poată întâmpla nimic. Acum are deja ceva experiență și s-a relaxat, pentru că și-a dat seama cum merg treburile.

Adrian Năstase, doctor honoris causa la Universității Aurel Vlaicu din Arad. Foto credit: edupedu.ro

Și totuși, cam o data la câțiva ani, îl vezi că brusc îi piere veselia, optimismul, neînfricarea. Ba chiar se avântă printre cetățeni, zâmbitor și neliniștit, cu riscul (minimizat pe cât posibil prin jandarmi, oameni aduși cu autocarul și parole de intrare în oraș) de a lua câteva flegme pe obrazul cel gros de la oamenii deja sătui de tot ce (n-)a făcut în ultimii ani.
Dar oare de ce s-ar expune el, semizeul nostru, la asemenea neplăceri? De ce și-ar tulbura el traiul tihnit, fără griji, ca să treacă printre niște anonimi cum sunt eu, cum ești și tu, din partea cărora oricum nu dorește decât să rămânem cât mai departe de politică, și mai ales de el personal? În fond ar putea sta liniștit acasă, în domeniile întinse pe trei străzi, păzit de gărzile de corp și bucurându-se în tihnă de rodul… mă rog, nu chiar al muncii. Ar putea, desigur – doar că exact acum, în campanie, se decide dacă în următoarea perioadă va mai rămâne atat de vesel și de neînfricat pe cum îl știm. Căci fără votul meu și al tău, duse sunt și vile, și gărzi de corp, duse sunt și controlul asupra instituțiilor și siguranța că nu i se poate întâmpla nimic. De aceea vine să ne vadă, ne zâmbește, ne lingușește, ne minte. Pentru că știe că în votul nostru stă totul. Și viitorul lui, și bunurile furate și libertatea. Dacă noi îl votăm sau măcar stăm acasă, totul va fi bine (pentru el, desigur; pentru noi mai puțin). Dacă noi ieșim să-i votăm pe alții, totul s-a sfârșit pentru el. Totul.

Români la vot în Bruxelles, turul 2 al alegerilor prezidențiale. Foto credit hotnews.ro

Nu știu despre tine. Însă eu una vreau să ies și să votez. Pe altul, mai puțin vesel, mai puțin neînfricat. Pe unul care încă e un om ca noi, mai sfios și mai temător de legi. Pe unul care poate va mai rămâne așa măcar câțiva ani de aici încolo.
Pentru că ar fi ani câștigați, pentru noi și pentru țară. Iar dacă mai încolo voi vedea că începe și acesta să se transforme în semizeu, dacă brusc incepe să îmi susure cam tare despre prezumția de nevinovăție (în timp ce se i adună condamnările) sigur îi voi găsi pe alții, încă temători, încă necontaminați. Mereu voi găsi, până ce neamul ăsta va mai avea posibilitatea de a alege.

Cam asta voi face eu. Duminică.
Dar tu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *